CE ESTE HIPNOZA ?
Definiţie (dată de Departamentul de Educaţie al SUA):
Hipnoza este ocolirea factorului critic al minţii conştiente şi instalarea gândirii selective acceptate.
CUM MA POATE AJUTA HIPNOZA SA REZOLV PROBLEMELE CU CARE MA CONFRUNT ?
Hipnoza ne oferă posibilitatea de a ne elibera de credinţele ce ne limitează într-un anumit domeniu şi de a accepta fără a critica, a analiza sau a raţionaliza o sugestie dorită.
Altfel spus, instalarea gândirii selective crează o stare de sugestibilitate a minţii care ne dă posibilitatea să ocolim credinţele actuale care ne limitează (credinţe pe care le-am primit în familie sau în societate), astfel încât să acceptam alte credinţe ce ne oferă abilităţi noi.
Efectele hipnozei sunt atât de puternice şi de rapide pentru că aceste tehnici lucrează direct cu Mintea Subconştientă, cu percepţiile şi emoţiile, cu obiceiurile şi credinţele pe care le avem. Noi păstrăm obiceiuri şi concepţii care nu sunt corecte, nu sunt valide în mod obiectiv, însă totuşi sunt întipărite şi adevărate în mintea noastră. Unii oameni cred că în momente critice (în care simt o emoţie negativă – supărare, stres, singurătate, teamă) trebuie să fumeze o ţigară sau să mănânce dulciuri, să ia un calmant sau să bea alcool pentru a-i ajuta să depăşească acel moment. Acest lucru nu are un fundament real, dar ideea este adânc înrădăcinată în Mintea Subconştientă şi este un obicei fix de gândire sau/şi de comportament.
Mai mult de jumătate din afecţiunile organismului sunt cauzate de o reacţie a sistemului nervos la idei negative păstrate în Mintea Subconştientă. Există într-adevăr afecţiuni cauzate de germeni, paraziţi, viruşi, etc. Dar în acelaşi timp, dacă ne temem că vom fi bolnavi, şi vorbim constat despre “dureri de cap” sau “dureri de stomac”, în timp pot apărea schimbări de natură organică iar problemele devin reale, fizice. Mintea şi corpul sunt inseparabile. De aceea dacă vom continua să discutăm sau să ne gândim în mod constant la “durerea de cap” sau la “durerea de stomac”, în timp vom genera acele schimbări în organism.
“Când lucrăm cu Mintea Subconştientă, nu forţa apariţia rezultatului”. Aceasta înseamnă că este necesar să creăm expectativă mentală pozitivă că problemele pot (şi vor) fi rezolvate. În timp, vom învăţa că uneori este mai bine să “lăsăm lucrurile să se întâmple” decât să încercăm “să forţăm apariţia rezultatului”.
Aplicarea acestor principii în tehnicile hipnozei ne oferă “pârghia” necesară pentru a realiza transformări profunde, la nivelul subconştientului. Orice tehnică folosită în hipnoză trebuie să fie în concordanţă cu aceste “legi” pentru a crea transformări viabile şi permanente.
Pentru a putea folosi cu succes tehnicile hipnozei sunt necesare cel puţin 2 elemente: primul este crearea unei expectative mentale pozitive (despre care tocmai am discutat).
Cel de-al doilea element este eliminarea concepţiilor greşite care generează teamă faţă de hipnoză. Majoritatea persoanelor au numeroase concepţii greşite despre acest domeniu, iar atât timp cât o persoană se teme de hipnoză, şansele de a obţine transformările dorite cu ajutorul hipnozei sunt ca și inexistente.
Hipnoza între mit şi realitate
Sunt puţine subiecte atât de controversate ca şi hipnoza. Iar acest lucru se datorează “aurei de mister” în care s-a aflat hipnoza timp de sute de ani. Odată cu apariţia televiziunii, hipnoza a devenit un subiect preferat al filmelor şi al spectacolelor ce îmbină fascinaţia şi curiozitatea cu teama şi „misterul”. În acelaşi timp tehnicile hipnotice a început să fie aplicate în domenii ce au un fundament riguros din punct de vedere ştiinţific, cum ar fi medicina, sportul sau criminalistica. Dacă există atâtea semne de întrebare chiar şi la cele mai “mari case”, ce se poate spune despre lucrurile pe care oamenii obişnuiţi le cred despre hipnoză? Ei bine, lipsa de informaţii corecte şi prejudecăţile primează. Din din acest motiv m-am hotărât să abordez cele mai întâlnite concepţii şi idei eronate despre hipnoză în acest capitol.
Clarificarea unor concepţii şi credinţe greşite despre hipnoză
Hipnoza nu este somn!
Când suntem în hipnoză nu dormim. Suntem conştienţi de tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, auzim foarte clar totul (pentru că ascultăm şi urmăm instrucţiunile primite). Toate cele 5 simţuri (Vizual, Auditiv, Tactil, Olfactiv şi Gustativ) sunt, de fapt, mai ascuţite – auzim mai bine şi simţim mai bine. Mintea este mult mai alertă decât în starea obişnuită. Dacă folosim o inducţie hipnotică de tip relaxant, corpul va fi extrem de relaxat şi vom avea ochii închişi. Din acest motiv, cei aflaţi în exterior ar putea crede că dormim.
Nu poţi rămâne blocat în hipnoză – poţi să ieşi oricând din această stare!
Hipnoza este o stare consensuală. Nimeni nu poate intra în starea de hipnoză dacă nu doreşte acest lucru. Este asemănătoare unui dans: hipnotistul conduce, iar dansul va exista doar dacă persoana va dori să fie condusă şi va urma instrucţiunile hipnotistului. Pentru a ieşi din hipnoză este necesar să nu mai urmăm instrucţiunile sau să dorim să ieşim din hipnoză şi vom ieşi instantaneu. Acelaşi lucru este valabil şi pentru sugestiile primite. Nimeni nu ne poate induce sugestii pe care nu le dorim.
Nu ne poate face nimeni să realizăm lucruri care sunt în contradicţie cu credinţele şi moralitatea noastră!
Am menţionat mai devreme faptul că atunci când suntem în hipnoză nu vom accepta sugestii pe care nu le dorim sau care sunt în contradicţie cu standardele noastre morale. De asemenea, nu acceptăm sugestii care ne pun pe noi sau pe alţii în pericol. De exemplu, dacă suntem în hipnoză şi apare o situaţie periculoasă (un incendiu sau o ameninţare) vom ieşi imediat din hipnoză şi vom evita acel pericol.
Nu putem fi “controlaţi” când suntem în hipnoză!
Acesta este unul dintre cele mai des întâlnite concepte şi este total eronat. Aş fi vrut să fie adevărat pentru că astfel succesul cu hipnoza ar putea fi garantat.Ideea de “a fi controlat” a fost popularizată intens prin intermediul filmelor. Filmele sunt realizate pentru a vinde bilete şi trebuie să prezinte senzaţionalul, să atragă publicul şi nu neapărat să-l informeze corect. Nu cred că sunt prea multe persoane adulte care cred că personajele din filme există cu adevărat (ex. Mos Crăciun, Frankenstein, Batman, etc). Totuşi cred că hipnoza pe care o văd în filme are puterea de “a controla” şi de a transforma un om într-un “robot subjugat dorinţei hipnotizatorului malefic”. Aceasta concepţie greşită se perpetuează datorita faptului că are o mare priză la publicul larg iar acest public este avid de senzaţional.
Când eşti în hipnoză nu vei divulga secrete sau informaţii confidenţiale!
Atunci când ne aflam în hipnoză nu vom divulga “secretele ascunse” pentru că suntem în permanenţă în control chiar şi în cele mai “adânci” stări hipnotice. Noi vom decide dacă dorim să acceptam sugestiile şi tot noi controlam toată informaţia pe care dorim să o transmitem. Dacă cineva încearcă “să ne smulgă un secret”, are şanse incomparabil mai mari să reuşească atunci când suntem în starea obişnuită de conştiinţă decât în starea de hipnoză pentru că în hipnoză mintea este mult mai alertă şi gândeşte mult mai bine.
Nu ne pierdem cunoştinţa atunci când suntem în hipnoză!
Hipnoza este o stare de sugestibilitate ridicată şi de concentrare a atenţiei. În hipnoză suntemmult mai alerţi decât în starea obişnuită. În acelaşi timp suntem mult mai relaxaţi, astfel încât o persoană din exterior ar putea crede că dormim sau suntem inconştienţi. Din acest motiv a apărut această concepţie greşită.
Nu vom face lucruri ciudate asa cum am văzut la TV!
Multe persoane au văzut show-uri TV în care persoane aflate în hipnotiză “măcăne” sau “latră”. Principiile pe care se bazează hipnoza de scenă sunt similare cu cele discutate mai devreme: de regulă, persoanele care urcă pe scenă sunt persoanele care doresc să se dea în spectacol şi acceptă sugestiile caraghioase date de către hipnotistul de scenă.
Acei oameni vor să se afle acolo şi să facă show. Şi aleg atitudinea care face sugestia să funcţioneze – “Îmi place această sugestie şi ştiu că va funcţiona”. Şi rezultatul se vede şi mai ales se aude prin hohote de ras. Uneori, printre cei care urcă pe scenă sunt şi persoane care nu răspund sugestiilor primite. Pe aceştia hipnotistul de scenă îi trimite pur şi simplu înapoi în sală sau dacă sunt de multă vreme pe scenă, îi ignoră şi se concentrează asupra celorlalţi care vor să accepte sugestiile.
Hipnoza nu este magie sau vrăjitorie!
Hipnoza a fost recunoscută şi folosită în practica medicală de către Asociaţia Medicală Americană (AMA) începând cu anul 1958. Aplicaţiile medicale ale hipnozei cuprind, dar nu sunt limitate la: anestezie, naştere fără dureri, managementul durerii, eliminarea alergiilor, etc. Este folosită de medici, psihologi şi de către persoane specializate în acest domeniu. Există o întreagă suită de credinţe greşite, generate în principal de teamă şi ignoranţă, care afirmă “valenţele mistice” ale hipnozei. Revin din nou la ideea prezentată mai sus a predispoziţiei publicului larg pentru senzaţional şi
inedit care, în colaborare cu o imaginaţie bogată, generează cele mai năstruşnice concepte. Din nefericire, aceste concepte sunt prezentate de către anumite persoane ca fiind axiome universal valabile. În cazul în care dorești să afli mai multe aspecte despre un anume domeniu, oricare ar fi acesta, îți recomand să te documentezi din surse multiple. Marea majoritate a oamenilor au auzit despre hipnoză prin intermediul altor persoane care “le-au vândut o poveste” şi care la rândul lor au deprins în mod similar concepţii şi idei greşite de la alţii sau din mass-media. Am observat cu toţii cât de uşor este să emiţi o afirmaţie pe care o crezi universal valabilă despre un anumit lucru, bazându-te doar pe o opinie sau pe o credinţă nefondată.
Hipnoza este un proces sigur – nu ţi se poate întâmpla nimic rău în hipnoză Nimeni nu a fost rănit sau nu a păţit ceva rău doar intrând în hipnoză. Fiecare om intră în hipnoză de câteva ori în fiecare zi. Hipnoza este o stare de sugestibilitate crescută (abilitatea de a accepta informaţii la nivel subconştient sau inconştient).
La fiecare nivel de conştiinţă (Conştient, Subconştient, Inconştient), există o funcţie protectoare a minţii care în mod automat elimină o sugestie ce pare periculoasă. De fapt, orice sugestie care pare periculoasă sau care ne poate răni într-un fel, ne poate face să ieşim din hipnoză.
Hipnoza a fost recunoscuta de AMA încă din 1958 şi a fost folosită de mulţi profesionişti în medicină şi psihologie de-a lungul a peste 200 de ani în deplină siguranţă, în sute de mii de cazuri.